Netflix lanseaza trailerul celui mai scump din film din ultimii ani: Electric State, cu Millie Bobby Brown si Chris Pratt. Are un buget de 320 milioane de dolari si este semnat de fratii Russo, regizorii Avengers: Endgame.
Netflix a lansat un prim trailer pentru unul dintre cele mai asteptate filme ale anului viitor: “The Electric State”, cu Millie Bobby Brown si Chris Pratt in rolurile principale.
Pelicula va fi lansata pe 14 martie 2025 si este semnata de fratii Anthony si Joe Russo regizorii productiei “Avengers: Endgame” — locul secund in clasamentul filmelor cu cele mai mari incasari din box-office in istorie, cu 2,79 de miliarde de dolari.
Cu un buget de 320 de milioane de dolari, este cel mai scump produs de Netflix pana acum, se preconizeaza ca va avea o audienta colosala.
In “The Electric State”, robotii isi pierd libertatea, oamenii isi pierd conexiunile, iar o adolescenta orfana, un contrabandist si un baiat disparut pot fi salvarea tuturor.
Cu actiunea plasata dupa o revolta a robotilor, intr-o versiune alternativa a anilor ’90, “The Electric State” urmareste o adolescenta orfana in calatoria ei temerara in cautarea fratelui ei mai mic prin Vestul american, alaturi de un robot inspirat din filmele animate, un contrabandist si ajutorul acestuia.
Millie Bobby Brown (Stranger Things, Enola Holmes, Damsel) interpreteaza rolul lui Michelle, o adolescenta care traieste intr-o societate alaturi de mascote si roboti cu infatisare de personaje din desene animate. Aflati candva in serviciul oamenilor, acestia sunt acum exilati din cauza unei revolte esuate.
Tot ceea ce Michelle crede ca stie despre lume este dat peste cap intr-o seara, in urma vizitei lui Cosmo, un misterios robot pasnic, care pare a fi controlat de Christopher, genialul frate mai mic al lui Michelle, despre care ea credea ca murise. Hotarata sa-si gaseasca iubitul frate pe care il credea pierdut, ea porneste intr-un periplu prin sud-estul Americii impreuna cu Cosmo.
In scurt timp, desi cu inima indoita, Michelle isi uneste fortele cu Keats (Chris Pratt, Guardians of the Galaxy, Jurassic World), un contrabandist de mana a doua, si cu partenerul lui haios, robotul Herman (vocea lui Anthony Mackie). Intrand in Zona de Excludere a Robotilor, un colt izolat din desert rezervat acum robotilor, Keats si Michelle gasesc un grup bizar si colorat de noi aliati animatronici si incep sa descopere ca fortele din spatele disparitiei lui Christopher sunt mai sinistre decat se asteptau.
Filmul este bazat pe romanul grafic al lui Simon Stålenhag si se afla in lucru din 2017, dinaintea aparitiei oficiale a romanului (in 2018).
Din distributie fac parte Millie Bobby Brown, Chris Pratt, Ke Huy Quan, Jason Alexander, Woody Norman, cu Giancarlo Esposito si Stanley Tucci. Woody Harrelson, Anthony Mackie, Brian Cox, Jenny Slate, Hank Azaria, Colman Domingo si Alan Tudyk si-au imprumutat vocile unor roboti.
Scenariul a fost scris de Christopher Markus si Stephen McFeely, care au scris si blockbusterul “Avengers: Endgame”. Fratii Russo au achizitionat drepturile de ecranizare in 2017, initial proiectul s-a aflat sub productia Universal Pictures care a decis ulterior ca este mult prea scump si l-a vandut mai departe catre Netflix.
Filmarile au inceput in octombrie 2022 in Atlanta, SUA, sub titlul in lucru “Stormwind”. Productia a fost oprita temporar o luna mai tarziu dupa ce un membru al echipei a murit intr-un accident de masina. Initial, filmarile s-au incheiat in februarie 2023 si au fost reluate la inceputul acestui an dupa ce fratii Russo si-au dat seama ca au nevoie de imagini suplimentare pentru montajul final.
Coloana sonora este semnata de Alan Silvestri care a lucrat la Avengers: Infinity War si Avengers: Endgame.