Trend 2021. Bijuterii in care sa investiti, de la pandantive indraznete la perle clasice
Asa cum hainele au un impact asupra modului in care va simtiti de-a lungul zilei, in acelasi fel si accesoriile pot influenta starea de spirit. Pentru primavara-vara 2021, predomina bijuterii sub forma de strasuri, de la coliere voluminoase la cercei rotunzi si lanturi cu zale arhitecturale de diferite forme. Va invitam in continuare sa descoperiti principalele tendinte pentru bijuterii in 2021.
Perlele au devenit foarte populare in realizarea accesoriilor moderne si sunt alegerea perfecta pentru doamnele si domnisoarele care adora bijuteriile elegante si clasice.
Cerceii cu perle si design modern vor fi la mare cautare in sezonul primavara-vara 2021. De la modele asimetrice la unele contemporane cu elemente aurite, Jason Wu, Altuzarra si Marni, au folosit pentru colectiile lor, clasicele obiecte sidefate.
Purtate ca un guler in jurul gatului, colierele din perle naturale arata extrem de sic. Acestea pot fi purtate, de asemenea, in siraguri foarte lungi, de marimi diferite, ca versiunea clasica Chanel, si vor scoate in evidenta orice tinuta.
De la lanturi supradimensionate la bratari groase tip manseta, designerii de la casele de moda Louis Vuitton, Hermès si Chloé propun in colectiile de accesorii de anul viitor modele din metale pretioase precum aurul galben cu elemente argintii, din paladiu, un derivat al platinei.
Printre bijuteriile populare in 2021 se numara lanturile si bratarile versatile, masive, cu structura simpla sau extrem de indrazneata, lucrate manual si decorate cu pietre pretioase. De asemenea, nu vor lipsi nici colierele cu zale dreptunghiulare si ovale, pana la unele piese cu stiluri impletite.
Bratarile cu zale sunt inspirate din noduri infinite si detalii arhitecturale, iar colierele variaza de la scurt la foarte lung si de la feminin si elegant la unele supradimensionate, punk si rock’n’roll din anii ’80, placate cu diamante negre.
Cerceii Hoops, cu farmecul anilor ’80, in numeroase forme si marimi, vor fi un detaliu esential si se vor asorta perfect cu tinutele purtate in 2021.
Cerceii rotunzi, din argint sau aur galben, cu diamante sau zirconiu in forme indraznete sau clasice, sunt cunoscuti si sub denumirea de cercei hoops. Acestia se potrivesc perfect persoanelor cu forma fetei patrata sau dreptunghiulara, iar designerii de bijuterii au creat acest tip de cercei pentru 2021 in forme asimetrice si chiar in model dublu.
Bijuteriile din argint vor fi din nou in tendinte in 2021. Chiar daca sunt mai accesibile, branduri precum Tiffany sau Roberto Coin realizeaza colectii de bijuterii rafinate si impecabile folosind acest metal pretios.
Pandantivele cu monede, inimi, cochilii si pietre pretioase au fost toate preferate in ultimele sezoane, dar pentru primavara-vara 2021, designerii combina toate elementele formand un aspect mixt, sub forma unui talisman norocos.
Printre aceste accesorii se numara pandantivele semnate Isabel Marant, cerceii din aur asimetrici de la Christian Dior si bratarile impodobite cu pietre pretioase si amulete create de Zimmermann.
De asemenea, designerii incorporeaza aceste obiecte mici, inclusiv din metale pretioase, atragand atentia asupra celor care le poarta. Colectia de talismane Colette, Santos y Cielos, din aur de 18 carate, propune pandantive in forma de „ochi rau” cu safire si diamante care adauga eleganta acestui simbol. Zoe Chicco combina diferite simboluri pentru medalioane de protectie, cu obiecte sub forma de luna si stelele care simbolizeaza intelepciunea cereasca si protectia impotriva energiei negative.
In sezonul primavara-vara 2021, faimosul bijutier libanez Selim Mouzannar propune o calatorie in lumea pietrelor semipretioase, mai exact a turmalinelor, o piatra de o mie de culori pe care designerul a iubit-o dintotdeauna pentru diversitatea sa. Acesta a creat coliere cu talismane din aur roz de 18 carate, turmeline, diamante si safire. Colectiile Beirut, Istanbul si Mina sunt decorate cu turmaline colorate in nuante pastelate precum verde menta, fuschia, galben-narcisa si piersica.
Una dintre tendintele de bijuterii din acest an, vazuta pe podiumurile Marni, Valentino, Ulla Johnoson si Balmain, a fost diversitatea modelelor asimetrice de cercei, in special accesorizarea cu un cercel unic.
Lipsa perechii compenseaza cu dimensiunea impresionanta si modelul ornamental si extravagant, de la forma tip candelabru la un cercel din aur de 22 carate si insertii de diamante stralucitoare pana la bijuterii traditionale in stil indian.