Skip to content

Legendara trupa rock Deep Purple se intoarce in Romania, la Cluj Napoca, pe 10 decembrie

Supranumita “cea mai zgomotoasa trupa din lume”, Deep Purple va sustine un nou concert in Romania, pe 10 decembrie la BT Arena din Cluj Napoca. Trupa canadiana Monster Truck va deschide spectacolul.

„Transylvania, let’s rock!” le-a transmis legendara formatie fanilor din Romania inainte de concert. Intregul mesaj poate fi urmarit aici.

Cu peste un milion de spectatori la concerte, formatia britanica a starnit interesul celor care nu erau nascuti pe vremea in care Deep Purple se afla in topurile industriei muzicale si vine pe scena din Cluj cu solistul Ian Gillan, bateristul Ian Paice si Roger Glover la chitara bass, alaturi de chitaristul Steve Morse si claparul Don Airey pentru a incanta publicul roman cu nenumaratele piese catalogate drept clasice.

Trupa Monster Truck a cantat alaturi de nume importante ale rock-ului: Alice in Chains, Slash, Nickelback, Rob Zombie si Volbeat si au concertat pe scenele unor festivaluri mari din toata lumea: RockPalast (Germany), Ramblin’ ManFair(UK), Download(UK), Rock on the Range (US), Shiprocked (US) si Rock in Vienna (Austria).

Accesul publicului in sala de concerte se va face incepand cu ora 18:30 iar concertele vor incepe la 20:00 (Monster Truck) si 21:15 (Deep Purple).

Ultimele bilete sunt disponibile pe eventim.ro.

Deep Purple, una dintre primele si cele mai faimoase trupe de hard rock

Considerata pionier al stilului heavy metal, Deep Purple a luat fiinta in Hertfordshire in 1968 si din 2016 face parte din galeria celebritatilor ”Rock and Roll Hall of Fame”.

In 1970, Deep Purple inregistreaza albumul „Concerto for Group and Orchestra”, o piesa scrisa de Jon Lord (orga electrica, clavecin) in trei parti si acompaniata de Orchestra Filarmonica a Londrei, dirijata de Malcom Arnold. Experimentul muzical i-a propulsat la nivel international ca fiind prima colaborare de succes intre o trupa rock si o orchestra simfonica.

Chiar daca de-a lungul timpului si-a schimbat stilurile si membrii grupului, intotdeauna trupa a fost formata din solisti si instrumentisti talentati si valorosi, care proveneau din formatii precum Roundabout sau Episode Six. Dupa preluarea conducerii formatiei de catre chitaristul Ritchie Blackmore, Deep Purple devine o trupa de referinta in industria muzicala internationala pentru stilul heavy metal alaturi de Lep Zeppelin si Black Sabbath.

Formatia s-a bucurat de succes in anii ’90, odata cu lansarea albumului Purpendicular in anul 1996. Piesele din anii ’70 au fost reinterpretate cu un nou sound mult mai modern pe albumele Live at the Olympia (album live – 1997) si Abandon (1998). Este cunoscuta pentru piesele ”Highway Star”, ”When a Blind Man Cries” si „Burn”.

Faimosul post de radio britanic Planet Rock a clasat trupa pe pozitia a cincea in topul celor mai influente trupe din lume.

Deep Purple continua sa lanseze albume si sa sustina concerte in toata lumea, depasind recorduri de vanzari internationale de peste 100 de milioane de albume.

Citește în continuare