Ultima pictura a lui Gustav Klimt, vanduta cu 108,4 milioane de dolari. Este un nou record pentru cea mai scumpa opera de arta tranzactionata la licitatie in Europa.
UPDATE: Ultima lucrare a artistului austriac Gustav Klimt a fost adjudecata pentru suma record de 104,8 milioane de dolari (96 de milioane de euro), stabilind un nou record pentru cea mai scumpa opera de arta vanduta vreodata in Europa.
Picttura „Dame mit Fächer” (Doamna cu evantai) era estimata la un pret maxim de 76 de milioane de euro, reusind sa depaseasca asteptarile si sa fie tranzactionata de Sotheby’s Londra in cadrul unei licitatii spectaculoase care a durat 10 minute. Au existat patru ofertanti, pictura fiind vanduta lui Patti Wong, fondator al Patti Wong & Associates, care a licitat pentru un colectionar din Hong Kong.
Desi multe publicatii mass-media au sustinut ca vanzarea constituie un record pentru opera lui Klimt, aceasta informatie — raspandita de casa de licitatii si preluata ulterior de toata presa internationala — este falsa. Exista alte trei lucrari mult mai bine vandute ale lui Klimt.
„Serpii de apa II” a lui Klimt fost vanduta in 2013 pentru 183,8 milioane de dolari (ajustat la inflatie este peste 230 de milioane de dolari), „Portretul lui Adele Bloch-Bauer I” a fost adjudecat la Christie’s New York in 2006 pentru 135 de milioane de dolari (ajustat la inflatie este 196 de milioane de dolari) iar „Portretul lui Adele Bloch-Bauer II” a fost achizitionata in 2013 cu 150 de milioane de dolari (ajustat la inflatie este 183 milioane de dolari) printr-o tranzactie intermediata de galeria Larry Gagosian.
Anterior, recordul pentru cea mai scumpa opera de arta tranzactionata in Europa a fost stabilit de sculptura „L’homme qui marche I” (Omul care merge I) a lui Alberto Giacometti, vanduta la Sotheby’s Londra in 2010 pentru 65 de milioane de lire sterline.
O lucrare realizata de Gustav Klimt in ultimul an de viata urmeaza sa fie vanduta la casa de licitatii Sotheby’s din Londra. Opera se numeste „Dame mit Fächer — Doamna cu evantai”, a fost descrisa de catre specialist drept o „oda adusa frumusetii absolute” si, potrivit cercetatorilor, este ultimul portret realizat de artistul austriac.
Conform Sotheby’s, pictura va fi vanduta la sfarsitul acestei luni si ar putea sa fie adjudecata la o suma record de 76 de milioane de euro. Reprezentantii casei de licitatii au declarat ca este una dintre cele mai frumoase si mai valoroase opere de arta care vor fi oferite spre vanzare in Europa anul acesta.
Pictura se vinde la mai bine de 30 de ani de la ultima ei licitatie, cand a fost achizitionata de proprietarii actuali.
„Doamna cu evantai” a fost descoperita in aceeasi zi cu moartea pictorului. Klimt a murit neasteptat in 1918, la varsta de 55 de ani, in urma unei pneumonii netratate si a unui atac cerebral. Este ultima lucrare realizata de artist, aceasta se afla pe sevalet in atelierul sau la momentul mortii sale.
Lucrarea reprezinta portretul unei femei a carei identitate este necunoscuta, imbracata cu o rochie bogat ornamentata si cu un umar dezgolit. Fundalul este decorat in stilul specific al lui Klimt, insa de data aceasta artistul a ales elemente vegetale si pasari viu colorate.
Specialistii sustin ca genul acesta de motive decorative reprezinta fascinatia lui Klimt pentru arta si cultura chineza si japoneza care, de asemenea, a influentat si alti artisti impresionisti si simbolisti din perioada respectiva.
Interesul lui Klimt fata de arta asiatica a fost dezvoltat prin diversele sale achizitii de ceramica chineza si xilogravuri japoneze cu care si-a decorat locuinta in ultimii ani din viata. De altfel, artistul obisnuia sa poarte prin casa haine traditionale chinezesti si kimono-uri din matase scumpa.
„Doamna cu evantai” a fost achizitionata la scurt timp dupa moartea lui Klimt de catre industriasul vienez Erwin Böhler care era de asemenea un prieten apropiat al artistului.
Lucrarea a fost pictata pe o panza patrata cu latura de aproximativ un metru si este una dintre putinele opere de Klimt care au ramas in colectii private. Majoritatea picturilor sale sunt expuse astazi in muzee si colectii publice din toata lumea.
Helena Newman, directoarea departamentului de arta impresionista si moderna de la Sotheby’s a declarat despre pictura ca „este ultimul portret pe care Gustav Klimt l-a realizat inaintea de moartea sa prematura, intr-un moment in care se afla in floarea carierei artistice si producea unele dintre cele mai reusite si experimentale lucrari. Desi lucrarile pentru care este cunoscut au reprezentat comenzi ale patronilor sai, aceasta este o exceptie. Este un tur de forta tehnic, plin de experimente prin care si-a depasit limitele si in acelasi timp este o oda adusa frumusetii absolute.”
O parte dintre lucrarile lui Gustav Klimt sunt disponibile si in Romania, la Castelul Peles. Lucrarile sunt facute din vremea studentiei, cand a primit o rezidenta din partea Reginei Maria.
In anul 1879 cand lucrarile de constructie ale Castelului Peles erau reluate cu mare avant, la Viena, Gustav Klimt, Ernst Klimt si Franz Matsch fondau atelierul de pictura Künstlerkompagnie. In 1883, anul inaugurarii castelului Peles, cei trei artisti au primit prima mare comanda, concretizata in realizarea a 26 lucrari destinate decorarii resedintei de vara de la Sinaia a Regelui Carol I al Romaniei. Pana in prezent, castelul Peles este singurul muzeu din Romania care pastreaza in patrimoniul sau pictorul creatorilor austrieci.
Lui Klimt ii sunt atribuite lucrarile „Primavara” care este amplasata in stanga lojei regale din Sala de teatru a castelului dar si pandantul “Vara” din aceeasi sala. Klimt a semnat si „Portretul lui Johann Georg, Principe de Hohenzollern” flancat de „Eitel Friedrich VII” si „Philip Friedrich Christoph”, aflati in Casa scarii de onoare.
Regele Carol I si-a creat, conform unei politici culturale specifice secolului al XIX-lea si conform propriului sau gust, o pinacoteca privata. Ea cuprindea atat galeria de tablouri vechi cat si galeria de copii. Copiile dupa opere de artisti celebri erau un lucru tipic secolului al XIX-lea, reprezentand expresia unui anume gust pentru pictura veche.
La comanda regelui s-au realizat in intervalul 1880-1910, aproximativ 100 de copii identificate de curatorii muzeului, dupa lucrari celebre, repere ale istoriei artei si picturii din scolile venetiana, flamanda, germana si franceza: Boticelli, Raffaello, Correggio, Titian, Velázquez, Murillo, Rubens, Anton van Dyck, Rembrandt, Hans Holbein, Albrecht Dürer, Rogier van der Weyden, Tintoretto, Fra Filippo Lippi si Ribera.
Lui Gustav Klimt ii este atribuita copia din 1885 „Portretului Isabellei d’Este” dupa Titian. Create in acelasi an, Ernst Klimt figureaza in galeria de copii cu doua tablouri: „Tanar comandant de osti” dupa Anton van Dyck si „Ecaterina Cornaro„ dupa Titian.