(video) Ultimul trailer lansat inainte de premiera „James Bond: No Time To Die”. Filmul cu un buget de 300 de milioane de dolari va avea premiera in Romania pe 30 septembrie.
Al 25-lea film din seria „James Bond” va putea fi vazut in cinematografele din Romania si din intreaga lume incepand cu 30 septembrie, la doua zile dupa ce va avea premiera de gala la Royal Albert Hall din Londra. Dupa aproape 18 luni de amanari din cauza pandemiei, filmul a primit unda verde pentru a fi proiectat pe marele ecran.
Noul si ultimul trailer al filmului inainte de lansare a fost lansat in urma cu cateva ore si este realizat dupa reteta obisnuita a filmelor Bond: spionaj, impuscaturi, urmariri in masini de ultima generatie, efecte speciale spectaculoase si replici taioase, misterioase sau amuzante. In clipul care poate fi urmari mai jos, Bond ii spune lui Blofeld, fostul inamic al spionului din „Spectre”, jucat de Christoph Waltz ca „dusmanul tau este si dusmanul meu”. Cei doi se refera la Rami Malek care apare in premiera in franciza James Bond in rolul raufacatorului Saffin.
Daniel Craig a debutat in rolul lui Bond in „Casino Royale” in 2006, fiind urmat de alte patru filme din serie: „Quantum of Solace” in 2008, „Skyfall” in 2012, „Spectre” in 2015 si mult- asteptatul „No Time To Die” al carui trailer il puteti urmari mai jos.
Alaturi de Craig vor reveni, din filmele anterioare, Léa Seydoux, Ben Whishaw, Naomie Harris, Jeffrey Wright, Christoph Waltz, Rory Kinnear si Ralph Fiennes. In acelasi timp, pe langa Rami Malek, vor aparea pentru prima oara in universul Bond actorii Lashana Lynch, Ana de Armas, Dali Benssalah, Billy Magnussen si David Dencik.
In „No Time To Die”, Bond a parasit serviciul secret si, aflat in Jamaica, se bucura de o viata linistita. Insa tihna lui e de scurta durata, atunci cand vechiul sau prieten de la CIA, Felix Leiter, apare si ii cere ajutorul. Misiunea de salvare a unui om de stiinta rapit devine mai primejdioasa decat pare, ducandu-l pe Bond pe urmele unui misterios erou negativ inzestrat cu o tehnologie noua si performanta.
Filmul a beneficiat de mai multe perioade de promovare de-a lungul timpului. Melodia de pe coloana sonora a fost lansata oficial cu videoclip si a castigat si un trofeu Grammy intre timp.
Initial, filmul rebuia sa intre in cinematografe in noiembrie 2019. Regizorul Danny Boyle si-a anuntat plecarea din cadrul proiectului cu un an inaintea lansarii si a fost inlocuit de Cary Joji Fukunaga iar lansarea s-a mutat pe 2 aprilie 2020.
La inceputul lockdown-ului din luna martie 2020, MGM a mutat evenimentul pentru noiembrie 2020. In octombrie, lansarea a fost amanata din nou, pentru aprilie 2021. Iar in luna ianuarie, pentru ca situatia pandemica era in continuare critica, a fost reprogramat pentru 8 octombrie 2021, cu avanpremiera pe 30 septembrie.
De-a lungul timpului, cantecele care au insotit filmele Bond au facut si ele istorie, Mai jos veti regasi cateva dintre cele mai populare “teme James Bond”, cantece au reusit sa ajunga pe cele mai inalte pozitii ale clasamentelor si sa castige premii importante.
Mai jos puteti descoperi si o parte din uneltele de promovare utilizate in promovarea noului film Bond: o platforma de podcast, stiri despre cascadorii spectaculoase si confirmarea actritei Lashana Lynch in rolul spionului principal.
Exista in continuare numeroase speculatii legate de actorul care il va inlocui pe Daniel Craig in rolul lui James Bond. Se fac pariuri constant pe aceasta tema iar momentan exista mai multi favoriti.
Tom Hary, Luke Evans, Tom Hiddleston, Idris Elba si chiar nou-venitul Rege Jean Page sunt printre actorii preferati la rolul faimosului spion din romanele lui Ian Fleming. Barbara Broccoli, producatorul francizei, a declarat ca va deschide discutia oficiala despre alegerea unui inlocuitor abia dupa lansarea productiei „No time to die”.