Skip to content

„Unteatru de copii” pregateste pentru aceasta toamna 4 spectacole speciale, dedicate celor mici

“Unteatru de copii” este un concept inedit, menit sa atraga publicul tanar spre zona artelor. Proiectul pregateste pentru aceasta toamna 4 spectacole speciale. 

Asociatia Culturala pentru Educatie prin Arta (ACEA)si unteatru si-au unit fortele in dezvoltarea unui proiect aparte, dedicat copiilor si publicului tanar. Astfel, “Unteatru de copii” va prinde contur in aceasta toamna, atunci cand, la sediul unteatru, va avea loc la fiecare final de saptamana cate un spectacol pregatit special pentru cei mici. 

“Unteatru de copii”, o varianta de petrecere a timpului liber, dar si o modalitate prin care cei mici vor calatori in universuri noi, fantastice, neexplorate inca 

Lumea povestilor, acest univers fantastic in care copiii se simt cel mai bine, reprezinta cheia catre inima copiilor, dar si catre dezvoltarea abilitatilor lor de a invata mai multe despre anumite situatii de viata. In plus, asa cum insusi Eugen Matei Lumezianu, Presedinte AsociatieiCulturalepentru Educatie prin Arta marturiseste, “Parteneriatul unteatru – ACEA s-a nascut din dorinta de a oferi publicului tanar din Bucuresti noi variante de petrecere a timpului liber, un tip de educatie neconventionala si o apropiere tandra de lumea magica a teatrului, care nu te poate lasa indiferent, chiar daca ai 3, 7 sau 70 de ani”.

“Micul Print”, “Carina pe drumul spre casa”, “In fata la 012”, “S.O.S  dispar povestile” – cele 4 spectacole care lanseaza in aceasta toamna proiectul “Unteatru de copii”

“Showul pilot” al proiectului, “Micul Print” s-a jucat deja pe 25 august, urmand ca din 14 septembrie “Unteatru de copii” sa isi deschida portile pentru cei mici, dar si cei mari la fiecare final de saptamana, atunci cand se vor juca cele 4 spectacole pregatite pentru aceasta “stagiune”. 

Puteti achizitiona bilete pentru spectacolele din cadrul programului “Unteatru de copii” online, de pe www.mystage.ro

Cea mai frumoasa poveste a copilariei, descoperirea unui oras nestiut, jocurile copilariei intr-o poveste emotionanta despre prietenie si salvarea povestilor prin grija fata de mediul inconjurator – cateva dintre motivele pentru care sa ajungeti in aceasta toamna la “Unteatru de copii” 

Primul spectacol pregatit in aceasta toamna este adaptarea “Micul Print”(produs de Lightwave Theatre Company si unteatru). Spectacolul de teatru este unul emotionant, cu papusi in marime naturala, video-proiectii si muzica potrivita metaforelor prezente la tot pasul. Showul este recomandat si adultilor, varsta minima fiind de 5 ani.  

In “Carina pe drumul spre casa”, personajul principal descopera un oras nestiut, un loc plin de magie, muzica, dar si de un pic de nebunie urbana. Ramane sa descoperiti daca va reusi Carina, alaturi de pisica ei, Margo, sa faca fata acestei noi experiente. Varsta recomandata este de 4-10 ani. 

Cati dintre noi nu si-au trait copilaria “la bloc”, jucand binecunoscutele jocuri precum “Matele Incurcate”, “Flori, Fete, Filme si Baieti” sau “Elasticul”. Ei bine, “In fata la O12”aminteste tocmai de aceasta perioada. Patru copii inventeaza si reinventeaza jocurile anilor ’90, reusind sa contureze prin emotie si gingasie o poveste despre prietenie, copilarie si inocenta. Spectacolul este recomandat spectactatorilor de +10 ani. 

Povestile si natura au un mod interesant de a convietui si de a se ajuta. Asta va descoperi micuta Mara, o fetita de 7 ani, personajul principal al spectacolului “S.O.S Dispar povestile”.Cand cuvintele din “Craiasa Zapezii”, “Harap Alb”, “Scufita Rosie”, “Mica Sirena” si multe alte povesti vor incepe sa dispara, Mara va trebui sa gaseasca o solutie pentru a le aduce inapoi, iar cea mai eficienta metoda va fi, se pare, prin mai multa grija pentru mediul inconjurator. Spectacolul este recomandat copiilor intre 5 si 10 ani. 

Arta si tinerii artisti, incurajati de cele doua proiecte culturale unteatru si Asociatia Culturala pentru Educatie prin Arta

Cea mai eficienta si inspirata forma de educare a copiilor si a tinerilor este arta, cred cu tarie cele doua organizatii din proiectul Unteatru de copiiUnteatrusi ACEA vin mereu in sprijinul tinerilor artisti, tocmai pentru a-i inspira, a-i incuraja si a le oferi un spatiu de exprimare. 

Fondat in 2010, unteatrua crescut de la an la an, oferind periodic proiecte interesante, care au starnit curiozitatea publicului tanar. De cealalta parte, Asociatia Culturala de Educatie prin Arta, fondata in 2015, are in portofoliu proiecte pentru educarea publicului de film si teatru. Unteatru de copii este proiectul lor comun, un concept care pariaza pe cultura, arta si entuziasmul copiilor in a intelege lumi neaccesate inca de ei. 

Citește în continuare