Vaccinul antigripal – Ce spun cei mai mari virusologi din lume. Recomandari despre cum trebuie facut vaccinul in acest context pandemic
Pe langa pandemia de coronavirus, o alta afectiune respiratorie infectioasa va incepe cat de curand: gripa sezoniera. Aceasta incepe de obicei odata cu scaderea temperaturilor, in jurul lunii octombrie, iar combinata cu Covid-19 ar putea coplesi spitalele si locurile amenajate pentru testare.
Gripa poate avea consecinte grave, de la pierderea productivitatii pana la moarte.
De aceea este esential de a preveni gripa, iar vaccinul antigripal reprezinta cel mai eficient si sigur mod de protectie impotriva virusurilor de acest tip. Pe langa faptul ca va protejati, un vaccin antigripal ajuta si la protejarea altor membri ai familiei care ar putea fi mai vulnerabili la boli respiratorii.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) impreuna cu Centrele pentru Controlarea si Prevenirea Bolilor recomanda ca vaccinarea sa se realizeze in fiecare an, mai ales in timpul unei pandemii, deoarece reduce numarul de imbolnaviri, numarul internarilor, vizitele dese la medic si pana la decesul cauzat de aceasta boala.
Vaccinul antigripal se recomanda tuturor persoanelor, incepand cu varsta de 6 luni.
Este importanta si vaccinarea femeilor insarcitate si persoanelor aflate in grupe de risc crescut, cum sunt batranii, persoanele cu diabet zaharat tip 2, bolnavii de cancer sau cei care sufera de afectiuni pulmonare si cardiovasculare, pentru a evita complicatiile bolii care pot afecta un organism mai slabit. Gripa se raspandeste rapid la orice categorie de varsta in spatiile aglomerate si este cauzata de tipuri diferite de tulpini virale, care sufera modificari anual.
De asemenea, vaccinarea impotriva gripei este eficienta si pentru copii, acestia nu vor mai lipsi de la scoala din cauza bolii, iar parintii nu vor mai avea griji in plus.
Conform Institutului National de Sanatate Publica din Romania, in sezonul gripal 2018-2019, au fost detectate 2310 virusuri gripale, cu 31.9% mai multe fata de confirmarile din sezonul precedent. Cele mai multe cazuri de gripa s-au inregistrat la grupa de varsta 15-49 ani – 34,6%, urmata de varsta de grupa 5-14 ani – 18.2%. Cel mai ridicat numar al cazurilor care au necesitat internarea au fost persoanele cu varsta peste 65 de ani.
In 2020, vaccinarea cat mai multor persoane impotriva gripei ar putea fi esentiala pentru prevenirea unui scenariu cu dubla epidemie. Insa, efectuarea unui vaccin antigripal este o modalitate foarte buna de preventie in fiecare an, spun expertii.
Avand in vedere ca cele doua afectiuni, gripa si infectarea cu Covid-19, au simptome asemanatoare, vaccinarea pe scara larga impotriva gripei poate reduce testarea inutila pentru Covid-19 si poate proteja persoanele vulnerabile, care prezinta un risc mai mare de a contracta un caz mai sever al bolii.
Datorita distantarii sociale si a purtarii mastilor faciale, in acest sezon, expertii se asteapta la forme mai usoare de gripa. Dar, cu toate acestea, este eficienta si vaccinarea impotriva acestei afectiuni.
Sezonul gripal are loc din octombrie pana in aprilie. Ca moment optim pentru vaccinarea impotriva gripei, specialistii recomanda perioada dinainte de inceputul sezonului gripal, in lunile octombrie sau noiembrie, pentru ca organismul sa poata sa-si intareasca imunitatea contra virusului.
In medie, anticorpii se dezvolta in doua saptamani de la vaccinare si, desi nu exista un termen definitiv, pot dura aproximativ patru pana la sase luni, in functie de sistemul imunitar al fiecarei persoane.
Recomandarea expertilor este ca persoanele sa se vaccineze din timp, pentru a fi protejate inainte ca gripa sa fie raspandita in comunitate.
In Romania, in perioada 2019-2020, varful epidemiei de gripa s-a inregistrat in lunile ianuarie si februarie, iar in Europa numarul cazurilor a inceput sa creasca din luna noiembrie.
Printre sfaturile pe care le puteti urma sa va feriti de gripa se numara evitarea contactului cu persoanele bolnave si atingerii cu mana a ochilor, nasului si gurii, spalatul mainilor cu apa si sapun cat se poate de des ori folosirea unei solutii pe baza de alcool. De asemenea, este importanta dezinfectarea obiectelor si suprafetelor posibil contaminate cu virusuri.