(video) Steven Spielberg ”Niciun film vechi nu ar trebui revizuit pe baza felului in care traim acum”. Inregistrarea integrala a masterclassului Time 100 Summit tinut de regizor
Steven Spielberg a participat la un master class la Time 100 Summit si a anuntat ca regreta ca a scos armele din „E.T. the Extra-Terrestrial”. Filmul din 1982, in varianta pentru cinematografe, include o scena in care ofiterii urmaresc tineri copii cu arme de foc. Spielberg a eliminat armele de foc pentru lansarea filmului cu ocazia celei de-a 20-a aniversari si le-a cu walkie talkie-uri.
„A fost o greseala”, a declarat Spielberg. „Nu ar fi trebuit sa fac asta niciodata. ‘E.T.’ este un produs al epocii sale. Niciun film vechi nu ar trebui revizuit pe baza felului in care traim acum, fie in mod voluntar, fie fiind fortati sa privim prin noi lentile.”
„‘E.T.’ a fost un film in care am fost sensibil la observatiile ca agentii federali se apropiau de copii cu arme de foc expuse si m-am gandit sa schimb armele in walkie talkie-uri… Anii au trecut si mi-am schimbat propriile pareri”, a continuat Spielberg. „Nu ar fi trebuit sa ma joc niciodata cu arhivele propriei mele opere si nu recomand nimanui sa faca asta. Toate filmele noastre sunt un fel de indicator al locului in care ne aflam atunci cand le-am facut, cum era societatea si ce primea lumea atunci cand am lansat acele povesti.”
Regretul lui Spielberg pentru cenzura filmului „E.T.” l-a determinat pe moderatorul Time 100 sa aduca in discutie stiri recente despre cartile lui Roald Dahl si ale altor autori care au fost cenzurate pentru limbaj ofensator si republicate cu un limbaj considerat mai incluziv dupa standardele actuale.
„Nimeni nu ar trebui sa incerce vreodata sa scoata ciocolata din Willy Wonka! Niciodata!” a glumit Spielberg. El a adaugat intr-o nota mai serioasa: „Pentru mine, este ceva sfant. Este istoria noastra, este mostenirea noastra culturala. Nu cred in cenzura in acest sens”.
Spielberg a regizat cel mai recent filmul „The Fabelmans”, care a fost nominalizat la sapte premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor.
Urmatorul film al cineastului care are 76 de ani ar putea fi un remake al filmului de actiune „Bullitt” din 1968 al lui Steve McQueen, de data aceasta cu Bradley Cooper in rolul principal.
Aici puteti vedea inregistrarea integrala a masterclasului Time 100 Summit