Ce puteti face in weekend-ul 20 – 22 noiembrie: Gastronomie si cadouri traditionale la MTR, Danaidele (S. Purcarete) si Drumul Trilogiei (A. Serban) in Festivalul National de Teatru, brunch-uri speciale in cateva restaurante.
Se face din ce in ce mai frig, iar majoritatea evenimentelor s-a mutat in online, desi muzeele si galeriile sunt inca deschise publicului. Avem voie in continuare sa mergem la muzee si sa iesim la evenimente in spatiul public, respectand toate masurile de siguranta.
urban.ro va recomanda cateva dintre evenimentele week-end-ului si va rugam sa le vizitati si experimentati purtand masca si respectand distantarea sociala.
Targul de traditii romanesti se desfasoara in acest weekend in curtea Muzeului Taranului Roman.
In acest weekend, pana la ora 18.00, vizitatorii sunt asteptati de catre mesterii populari si tinerii artizani participanti cu ceramica de Corund si ceramica pictata cu motive traditionale, masti populare, icoane pe lemn si pe sticla, mic mobilier sasesc, ii si zgardane, cojoace si caciuli din blana naturala, jucarii din lemn si din lana tricotata, bijuterii confectionate manual din argint sau din flori presate, ornamente de Craciun, obiecte de decor din lemn sculptat sau din lavanda.
Mai mult, mestesugarii au adus si produse din gastronomia traditionala, afumaturi din carne de porc, branza de burduf in coaja de brad, cascaval din lapte de vaca, telemea de oaie, bere artizanala si palinca, prajituri si placinte de casa, muraturi si dulceturi pe alese, diferite sortimente de miere, siropuri de catina, cozonaci bucovineni, zacusca de pastrav, kürtőskalács, dulciuri naturale artizanale de la „Smarandita”, figurine din ciocolata sub forma de unelte sunt doar cateva dintre bunatatile carora le puteti descoperi gustul.
Anul acesta, Festivanul National de Teatru este gratuit exclusiv online. In acest week end puteti vedea Drumul Trilogiei, in regia lui Andrei Serban si Danaidele, in regia lui Silviu Purcarete, doua spectacole care au facut istorie
La cea de-a 30-a aniversare, Festivalul National de Teatru (FNT) se muta complet in online, cu un program care cuprinde pe langa spectacolele puse in scena in acest an de catre teatrele din tara, si o serie de conferinte online si dezbateri despre scena teatrului local, mai ales in contextul crizei sanitare.
Festivalul debuteaza duminica, 22 noiembrie, cu o conferinta despre cei 30 de ani de FNT, urmat spectacolul Drumul trilogiei de Andrei Serban, care poate fi urmarit aici si Livada de visini a lui Cehov, intr-un spectacol al Piccolo Teatro Milano (Italia), 1973, care este disponibil aici.
De asemenea, tot duminica, TVR 3 va prezenta in cadrul festivalului spectacolul Danaidele dupa Eschil, in regia lui Silviu Purcarete. Spectacolul este construit pe ideea exilului, are doua coruri antice formate din cate 50 de actori, si abordeaza temele existente in mitul suplicantelor (cele care se rugau cu staruinta): emigrarea, dreptul de a alege, dreptul de azil politic, crima, casnicia, sexualitatea, conflictul dintre sexe, rasismul, relatiile cu divinitatea, toleranta si razbunarea. Coca Bloos, Radu Beligan si Victor Rebengiuc sunt parte din distributie.
Festivalul International de Teatru Interferente are in program 30 de spectacole semnate de Silviu Purcarete, Alexandru Darie, Gábor Tompa si multi altii.
In perioada 19-29 noiembrie 2020, Teatrul Maghiar de Stat Cluj organizeaza cea de-a VI-a editie a Festivalului International de Teatru Interferente, care anul acesta se va desfasura online in trei sectiuni: Orizonturi, UTE 30 si OFF.
Sambata, 21 noiembrie, de la ora 17.00, spectatori pot vedea Samuel Beckett: Sfarsit de partida, in regia lui Krystian Lupa, iar de la ora 20.00, William Shakespeare: Negutatorul din Venetia, in regia lui Gabor Tompa.
Duminica, spectatorii vor putea urmari “Iulius Caesar” (William Shakespeare), spectacolul montat pentru Teatrul Maghiar de Stat Cluj de catre Silviu Purcarete, incepand cu ora 12.00, iar de la ora 17.00, Poveste de iarna, tot in William Shakespeare, in regia lui Alexandru Darie.
O selectie a spectacolelor de la Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov este disponibila gratuit online si Teatrul Radu Stanca Sibiu prezinta spectacolele pe Scena Digitala
Pe canalul de youtube a Teatrului Sica Alexandrescu din Brasov, publicul poate urmari o parte dintre spectacolele puse in scena la acest teatru. “Livada de visini”, “Conu’ Leonida fata cu reactiunea” si “Sluga la doi stapani” sunt spectacolele disponibile gratuit pentru vizionare.
Teatrul Radu Stanca din Sibiu (TNRS) a “deschis” publicului Scena Digitala, prin care spectatorii se pot bucura de reprezentatii live. Vineri, 20 noiembrie, este disponibil spectacolul Autobahn, regia Andrei si Andreea Grosu. Biletele sunt la vanzare aici.
O plimbare prin Bucuresti in cautarea poeziilor urbane ar putea fi o activitate potrivita pentru acest weekend.
La Bucuresti, proiectul POSTER X POEM a devenit o expozitie care poate fi citita si vazuta pe gardul Bibliotecii Metropolitane din Piata Amzei, Strada Tache Ionescu 4, si pe gardul Carturesti Verona. O serie de alte 18 filiale ale Bibliotecii Metropolitane vor gazdui un numar din cele 21 de lucrari in ferestre si pe gardurile disponibile, pana pe 16 decembrie.
Tot din seria artelor la MNAR este o expozitie dedicata tablourilor impuscate la revolutie si expozitia dedicata Colectiei Agapi, o arhiva uriasa de fotografii apartinand legendei iesene – Ioan Matei Agapila
Muzeul National de Arta al Romaniei a deschis expozitia Laborator II. 1989 – Restaurarea picturilor impuscate, care prezinta publicului doua destine: cel al unor lucrari restaurate, puternic avariate in timpul evenimentelor din 1989 si cel al Laboratorului de restaurare pictura de sevalet, complet distrus tot atunci.
Expozitia pune accentul pe procesul laborios de restaurare a unui numar important de picturi din patrimoniul MNAR ce au avut degradari rar intalnite in colectiile muzeale.
Din totalul de 47 de lucrari restaurate, publicul va putea vedea cu aceasta ocazie 20 de picturi, trei dintre acestea fiind expuse pentru prima data in ultimii 30 de ani: Plopi la marginea satului de Ioan Andreescu (1851 – 1882), Vanat si Natura moarta de Sava Hentia (1848 – 1904).
La MNAC, Expozitia „OARECARI. 1967 – 1978 vazuti de Ioan Matei Agapi”, curatoriata de Calina Barzu, prezinta o selectie de imagini din reportajele sale si fotografii personale de vacanta sau de la nunti.
Artistul a fotografiat diverse personalitati din scena politica si culturala, dar, in egală masura, il interesau oamenii de rand, pe care ii fotografia intr-o maniera aparte. Fotografiile din expozitie surprind modul in care Ioan Matei Agapi se regasea in cei pe care ii fotografia, dar si capacitatea lui de a vedea individul si umanitatea indiferent de varsta, gen, statut sau clasa sociala. Expozitia poate fi vazuta in perioada 23 octombrie – 15 noiembrie la MNAC, de miercuri pana duminica, intre orele 11:00 – 18:00, doar cu respectarea conditiilor de siguranta impuse de COVID 19.
Daca nu vreti sa iesiti din casa, exista online trei expozitii a fotografilor si colectionarilor Ioan Matei Agapi, Mihai Oroveanu si Costica Axinte online, care prezinta lectii de istorie autentice.
Expozitiile de fotografie care radiografiaza viata romanilor si Romaniei in secolul trecut sunt lectii de istorie si antropologie care ne arata evolutia oamenilor si a oraselor, fiecare dintre colectii reusind sa surprinda atat momente istorice de importanta majora, ca primul Razboi Mondial, dar si vietile oamenilor simpli si a oraselor in care acestia locuiau, fiind prezentata o Romanie pe care o descoperim destul de rar.
Artistul Ioan Matei Agapi a fotografiat diverse personalitati din scena politica si culturala, dar, in egală masura, il interesau oamenii de rand, pe care ii fotografia intr-o maniera aparte. Pe plaforma www.ioanagapi.com se regasesc, scanate si digitalizate, o parte dintre negativele realizate de Ioan Agapi in perioada 1968-1978.
Din colectia Mihai Oroveanu fac parte zeci de mii de fotografii despre Romania, datate incepand cu anul 1865, fiind una dintre cele mai importante arhive fotografice din tara. Proiectul are ca scop digitalizarea, prezervarea si publicarea online a fotografiilor de arhiva, mai ales ca multe colectii si fonduri de imagine din Romania au fost dezmembrate, s-au distrus sau si-au pierdut identitatea initiala. Colectia online este disponibila la www.photopastfuture.ro.
Disponibil online este si ACSINTE.100, un album virtual cu fotografii de Costica Acsinte insotite de clipuri audio si video care invita publicul tanar in Romania anilor 1920 – 1960. Proiectul de digitalizare a fotografiilor acestuia este bazat pe expozitia cu acelasi nume organizata in opt orase din tara cu ocazia Centenarului. Fotografiile semnate de Costica Acsinte din Primul Război Mondial, perioada Interbelica si Slobozia mijlocului de secol 20, sunt insotite de discutii despre istorie si fotografie, lecturi ale unor scrisori si jurnale din război si amintiri dintr-o copilarie in orasul Slobozia. Intreg albumul este disponibil online pe www.acsinte100.ro.
Din ce in ce mai multe restaurante s-au inchis, iar cele inca deschise, incearca sa isi atraga clientii cu evenimente pe timpul zilei.
La Expirat, in weekend se pregateste un brunch – conceptul fiind Brunch like nobody’s watching, cu meniu pe baza de icre, cartofi prajiti si placinte, printre altele. Evenimentul este disponibil aici.
La J’ai Bistrot, suntem asteptati cu clatite dulci si sarate, dupa retete de pe tot mapamondul: clatite americane, clatite grecesti, clatite italiene, printre alte delicii. Evenimentul este disponibil aici.
De asemenea, urban.ro a pregatit o lista cu restaurantele bucurestene care servesc fine dining si care in acest moment, din cauza situatiei crizei sanitare, si-au reprofilat meniurile. Chiar daca majoritatea restaurantelor a investit in paturi si incalzitoare, cea mai afectata nisa din intreg ecosistemul horeca ramane fine dining-ul, conceptul care incepuse deja sa prinda avant in Romania datorita tinerei generatii de chefs care a facut stagii de practica in ale excelentei in bucatarie peste tot in lume, in restaurante premiate cu distinctii Michelin si nu numai.
In Bucuresti, exista deja o serie de restaurante marcate ca fiind parte din miscarea “noua bucatarie romaneasca”, explicata simplu ca grija pentru provenienta fiecarui ingredient in parte, importanta retetelor traditionale si a reinterpretarii acestora, meniul cu ingrediente de sezon si nu in ultimul rand, inovatia adusa de creativitatea fiecarui chef in parte.
Daca vreti un meniu vegetarian, vegan sau de post, am pregatit si o lista cu locurile unde puteti comanda acest tip de produse, disponibile de luat la pachet, prin delivery sau chiar prin abonament.