Imaginea cu Will Smith cu multe kilograme era un teaser pentru un nou program. Actorul si Alicia Keys urmeaza sa isi lanseze documentare pe Youtube
YouTube a anuntat de curand o serie in care Will Smith va fi protagonist, urmarind vedeta in calatoria sa in lumea fitnessului si o docu-serie cu Alicia Keys, a carei premiera va fi in aceasta vara.
Proiectul Will Smith, care are titlul de lucru: „Cea mai buna forma a vietii mele”, urmeaza sa apara in premiera in 2022. Seria de fitness din sase parti a lui Will Smith il va urmari pe actor in timp ce se provoaca sa isi imbunatateasca aspectul fizic, cu ajutorul invitatilor, inclusiv sportivi profesionisti, oameni de stiinta si experti, dar si creatori de top YouTube. Seria va fi regizata si prezentata de regizorul Dexton Deboree. Este al doilea proiect al lui Will Smith cu YouTube Originals: in 2018, actorul a sarit dintr-un elicopter peste Marele Canion la 50 de ani pentru a strange bani pe care i-a donat apoi.
In urma cu doua zile actorul a pus pe contul sau de instagram aceasta fotografie spunand ca e in cea mai proasta forma din viata sa. Fotografia a devenit virala in cateva ore.
Docu-seria „Noted” (titlul de lucru) a Aliciei Keys va avea premiera in aceasta vara si spune povestea artistei in timp ce sarbatoreste cea de-a 20-a aniversare a albumului sau „Songs in A Minor”, dar si vizitele in studio pentru a inregistra al optulea disc.
Productia va cuprinde si spectacole si imagini din culisele celor 20 de ani de cariera a vedetei.
Mai mult, echipa Youtube a anuntat si cel de-al treilea si ultimul sezon al comediei „Liza on Demand”, cu rolul principal jucat de comedianta Liza Koshy; „Ice Cold”, o docu-serie produsa de trio-ul hip-hop Migos care exploreaza probleme legate de inechitatea rasiala, dar si o serie noua care celebreaza cultura speciala din zona Asiei si Insulele Pacificului, cu LeBron James si Michelle Kwan parte din productie.
„Reteta pentru schimbare” de la YouTube (titlu de lucru) urmeaza sa fie lansat in premiera pe 16 iunie, cu povestitori asiatico-americani care reunesc vedete, bucatari, activisti si creatori de continut pentru a celebra cultura asiatica si a insulelor din Pacific.
Productia „Barbershop Medicine”, care urmeaza sa aiba premiera tot in aceasta vara, va explora impactul pe care statutul socio-economic il are asupra sanatatii si longevitatii. Filmul ii va reuni pe artistul muzical Masego, medicii Dr. Italo Brown si Dr. Jamie Rutland si membrii comunitatii intr-un salon de coafura pentru a discuta despre cea mai presanta problema de sanatate de astazi, COVID-19.
De asemenea, YouTube va avea si un eveniment global special pentru Pride Month, care va contine si donatii pentru proiectul The Trevor Project, care se ocupa de tinerii LGBTQ+.
Din informatiile aparute in presa, strategia YouTube Originals ramane aceeasi: proiecte construite in jurul unor personalitati si creatori de top YouTube, concepute pentru a atrage un public larg, precum si serii speciale pentru a sustine cauze specifice, dupa cum a declarat Robert Kyncl, chief business officer. In continuare, Youtube va fi disponibil gratuit tuturor utilizatorilor, chiar daca numarul abonatilor creste constant.