Ziua Internationala a Pasarilor sarbatorita la Muzeul Antipa. Pe 1 aprilie elevii si profesorii au acces gratuit in expozitia permanenta si descopera varietatea de pasari din Bucuresti

Cu ocazia Zilei Internationale a Pasarilor, Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” impreuna cu Directia de Mediu – Serviciul Ecologie Urbana din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti invita elevii si cadrele didactice din unitatile de invatamant sa descopere frumusetea si diversitatea pasarilor, printr-o serie de activitati educative si interactive.
De la 10:00, 12.00 si 14.00 elevii insotiti de profesorii coordonatori vor porni „la pasarit” alaturi de dr. Andrei Stefan, in cautarea pasarilor care zboara prin Parcul Kiseleff. Le vor observa prin binoclu si le vor identifica dupa silueta, culoare si cantec. Cu putina rabdare si atentie, vor descoperi ca parcurile sunt casa pentru multe specii de pasari, mai mult decat binecunoscutele „vrabii si ciori”.
Tot pe 1 aprilie, in intervalul 10:00-18:00, muzeul propune o provocare captivanta: un treasure hunt intitulat „Oua multe, cuiburi pline, cine le gaseste bine?”. Participantii vor explora expozitia permanenta, imbinand distractia cu invatarea, intr-un mod inedit si antrenant.
Pentru a marca acest eveniment, accesul in expozitia permanenta a muzeului va fi gratuit pe tot parcursul zilei de 1 aprilie.
Evenimentul face parte din proiectul „Aripi de speranta: protejam pasarile, protejam natura!”, organizat de Directia de Mediu – Serviciul Ecologie Urbana din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti, in parteneriat cu Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”.
Ziua Internationala a Pasarilor, sarbatorita pe 1 aprilie, are o traditie de peste 100 de ani, fiind instituita pentru a atrage atentia asupra importantei protejarii speciilor de pasari din intreaga lume.
Din cele aproximativ 10.000 de specii existente, peste o zecime sunt amenintate cu disparitia, iar masurile de conservare sunt esentiale pentru supravietuirea lor.
Aceasta zi a fost marcata pentru prima data in 1906, odata cu semnarea Conventiei internationale privind protectia pasarilor, fiind astfel cea mai veche sarbatoare dedicata acestor vietati fascinante.
Va asteptam la Muzeul Antipa sa sarbatorim impreuna aceasta zi dedicata pasarilor, explorarii si cunoasterii!
Activitatile realizate in Parcul Kiseleff se vor face numai in conditii meteo favorabile.